Societatea in Sedinta Extraordinara de Lucru

Nomenclatoru de vise #. E aici ba.

1. ma dedublez si sunt un pitic chel si cu cioc, pitic pitic, da lucrat, plin de muschi, da pitic. Am blugi sau pantaloni de piele, si bocanci. In sus, sunt la bustu gol, cu o vesta de piele pe mine, si cu o zgarda la gat, din piele neagra cu tinte. Creca am si manusi in maini, de piele cu tine, da fara degete. Cineva ma duce de o lesa. Sunt piticul-caine. Am un tatuaj mare pe spate, pe tot spatele, ceva tribal, pana mea. Acuma nu mai sunt piticul, il avd din exterior, tatuat, ceva nu-i convine, boscorodeste. Nu mai are lesa, da zgarda tot mai are. Tatuajul i se schimba, e ceva tribal, un soare mare parca, pe tot spatele. Piticul e un pic bronzat, ars de soare asa, solarzat. Eu sunt cu niste doamne, imbracate in rochii lungi, de aristocrate. Suntem pe balconul foarte ingust si in L al unei cladiri renaissance, intr-un Paris sau intr-o Roma de secol XVIII. E o caldire frumoasa, impunatoare, foarte veche (dat fiind secolul), dar cu toate astea foarte inalta – eram pe la etajul 13, pe balconul asta, cam subred. Tencuiala ingalbenita si cazuta pe alocuri, atinsa de o umezeala, de o igrasie ciudata. Balconul are vedere catre o mare piata, cu deschidere larga, gen Place Vendome. Piticul si doamnele de curte stau mai incolo, eu sunt gol si ma ghemuiesc intr-o parte mai lata a balconului, pe jos, pe betonul rece, in pozitie fetala, cu spatele lipit de peretele cu tencuiala cazuta si rece. Vad de la nivelul solului, ceva mizerie pe jos in balcon – frunze moarte, praf. Mai incolo, o masa de plastic de gradina si niste scaune, albe. Mi-e frica tare de inaltime – etajul 13 – am vertijuri. Ma retrag ghemuit in interiorul cu camere mari si ferestre mici. Printr-un geam cu stucatura elaborata intra o lumina calda de soare de amiaza de toama, care lumineaza parchetul impunator. In contre-jour, urmaresc piticul, din spate, si-i vad tatuajul, acre pare de abia facut, proaspat. iar remarc hainele de piele, tintele, zgarda de la gat.

2. Vecinul de pe strada, Radu, incarca intr-o masina niste suluri impachetate neglijent, de mocheta gri si murdara. Imi spune ca se muta, pleaca la Dorohoi (?) sa-si deschida un bar.

3. Sunt prin Regie su prin Militari, incerc sa intru intr-un camin. Prin usile de la intrare, inchise cu un lacat, vad un hol, si pe partea cealalta, alte usi, cu geam, prin care, mai departe, se vede o curte interioara s alte camine, ceva cam ca un campus. Am impresia ca mi-era sete si cautam ceva apa.

FIN

Nomenclatoru de vise #

1.Eram undeva in State. Intr-un oras, aveau un pasaj subteran, la fel ca pasajul Unirii de exemplu. Si era si asta in renovare totala. Dar traficul nu era oprit, ci se cicula normal, numai ca pe jos nu mai era asfalt, pe pereti nu mai era tencuiala, totul era ras, masinile mergeau direct prin praf nori si pamant. La un moment dat, la intrarea in pasaj, apare din spatele meu o masina… in forma de cosciug alungit, de metal. Eu eram gras si masina avea un scaun mic pt sofer, si alte 2 locuri in spate, insiruite unul dupa altul. Avea rotile subtiri si cu spite. Ma intrebam daca o sa imi incapa curul pe scaun, pt ca eram gras… ma sui la volan si pornesc – era foarte puternica masina, era tunata si facea mult zgomot, foarte misto. Si era si mult mai rapida decat celelalte masini, desi e controla cam greu. Faceam eschive pe sub pasajul in renovare, era sa ma rastorn, dar e ok, si ies pe partea cealalta.
2. O imagine cu un prieten din liceu, cu casa lui… apoi plec brusc de acolo si ma trezesc in 4 labe langa un lac, iarna. Ciocanesc in niste gheata subtire care da sa se crape. Bunica-mea rusoaica, pe gheata. Ii zic sa plece si pleaca. In apa mai multi scafandrii in galben care vin inspre mal. Ne strangem cu totii la o masa de lemn la marginea lacului. Unul din scafandrii e francez, mai sunt niste femei. Scafandrul francez picteaza ceva cu nisip si sedimente si mal, luate de pe fundul lacului, pe o foaie lunga, cam ca dintr-un caiet de muzica.
Plec brusc, o iau pe cateva strazi si ajung la un strand, cu multe piscine. E plin de lume, e soare, eu caut o anume piscina, mai mare, pt ca cele mai multe reau foarte mici, cam cat un lighean mai mare. Intre piscine, pe jos, era o textura de peron de statie de metrou. Niste mucegai sau ceva depuneri alunecoase si gri ma faceau sa-mi pierd echilibrul. Fug si sar in piscina cea mare. Ajung pe fundul ei, unde pe un gen de treapta sau soclu special, statea un japonez batran imbracat de strada – palarie din fetru neagra, sacou maro de catifea reiata, camasa alba, si ochelari de soare. Statea in fund pe soclul asta, sub apa perfect normal. Avea niste casti la urechi si o chestie in gura prin care respira normal. Vorbeste cu mine, il aud, dar eu nu pot sa vorbesc, n-aveam chestia aia la gura si nici casi ca sa il aud. Japonezul ma intreaba daca n-am echipament. Ii zic ca n-am, dau din buze si din gura, el citeste pe buze sub apa. Ii zic ca am ce invata de la el. Facea poze sub apa, perfect relaxat si imbracat de strada, cu un Olympus, daca nu ma insel, pe film, cu caseta de film in exterior, legata ciudat de parat printr-un cablu special. Ii cer aparatl si ma duc mai incolo pe sub apa, incercad sa fotografiez si eu un portret – mama blonda cu parul ondulat, cu doi copii roscati – baiat si fata, roscati si creti. Erau copii irlandezi. Japonezul fotograf batran imi arata ca n-am pus bine filmul in exteriorul aparatului, i-l ia si face el poza.

FIN.

Nomenclatoru de vise #

scurt si la obiect:
am visat ca faceam poze si ca le descarcam intr-un Skittles, rosu sau portocaliu, parca. Si pe urma mi-era frica sa mai mananc Skittles, ca sa nu-mi mananc pozele.

aicea e dadaism, desi nu e dada.

…in completarea Maestrului Furtuna, plusez cu Brueghel cel Batran (ca predecesor * succesor al lui Bosch). Traiasca Danse Macabre-ul olandez.

*m-a corectat maestrul Furtuna, caci idiot fiind, am folosit exact termenul opus.

Triumful Mortii - Pieter Brueghel cel Batran, 1562

Dull Gret - Pieter Brueghel cel Batran 1562

Bosch, Hieronymus Bosch

… Sau Jeroen Bosch sau Hieronimus van Aken (1453(probabil) – 1516)

Ca să ne înţelegem de pe unde işi trage sevele suprarealismul, oul fiert in cola, volanul, chepengul, să leşin pe moleskine, piticulcelbirjar, calul cu cinci picioare si penis in loc de genunchi, canalul colecist, copilul cel bărbos ce minte frumos, mantinela antispam, Beero & Coconut, sfaturile senile, cartea de pe closet iar lista rămâne deschisă.

Să începem cu vârful cel ascuţit:

Hieronymus Bosch: Tripticul Grădina plăcerilor – Tabloul central, 1503-04 – Museo del Prado, Madrid

“Grădina plăcerilor” (numită şi “Împărăţia milenară”, 1503-1504) este considerată drept cea mai importantă operă a lui Bosch, constituie ilustrarea excesului plăcerilor senzuale, interpretată şi ca argument în favoarea teoriei apartenenţei pictorului la unele secte eretice. Ipoteza este puţin credibilă, ţinând seama şi de faptul că Tripticul a aparţinut regelui Filip al II-lea al Spaniei, rege catolic, profund religios, care nu ar fi tolerat în palatul său picturi ce ar fi fost suspectate de erezie.

Hieronymus Bosch: Purtarea crucii, 1515-1516 – Museum voor Schone Kunsten, Gent

În opera tardivă “Purtarea crucii” (1515-1516), Bosch renunţă la abordarea narativă caracteristică primelor sale compoziţii religioase. El invită credincioşii să resimtă din plin violenţa, spiritul demonic ce sălăşuieşte în indivizii din mulţime le schimonoseşte chipurile, în contrast cu durerea imobilă de pe chipul lui Iisus. Scena este compusă într-un fundal fără cer şi peisaj, astfel încât chipurile deformate de grimase bolnave ies şi mai mult în evidenţă.

Hieronymus Bosch: Tripticul Ispitele Sfântului Anton – Tabloul central, 1505-06 – Museu Nacional d’Arte Antiga, Lisabona

Hieronymus Bosch: The Extraction of the Stone of Madness, nu se cunoaste data creatiei – Museo del Prado, Madrid

Hieronymus Bosch: Tripticul Judecata de Apoi – Tabloul central, 1500-1510 – Akademie der Bildenden Künste, Viena

În Tripticul “Judecata de Apoi” (ca. 1500-1510), năzuinţa sa moralizatoare nu este numai expresia credinţei totale, ci şi a terorii infernului, ceea ce se leagă strâns cu tradiţiile vremii. Se pare că imaginaţia lui Bosch nu cunoaşte limite. Creaturile sale din infern sunt nişte monştri stranii, balauri, broaşte râioase, şerpi şi alte jivine hidoase, dar moderaţia le face credibile. Inventivitatea metodică, temeinică sporeşte senzaţia de grotesc.

Hieronymus Bosch moare în 1516 şi este înmormântat la ’s-Hertogenbosch. Conform datelor din arhiva confreriei Notre Dame, slujba de înmormântare a pictorului a avut loc pe data de 9 septembrie. În afara acestor fapte, nu ştim nimic sigur despre viaţa particulară a lui Bosch. Mai multe întrebări, rămase încă fără răspuns, se ridică în legătură cu acest artist flamand. După opinia unor comentatori, simbolica operei lui Hieronymus Bosch ar putea fi legată de faptul că ar fi fost membru al sectei “Homines Intelligentiae”, care – năzuind la atingerea inocenţei cereşti – asocia libertinajul cu emanciparea mistică.

Este cunoscută şi ipoteza privind preocupările alchimiste ale lui Bosch, fiindcă în unele opere ale pictorului se regăsesc elemente cu caracter ezoteric. Dovezi nu există, însă, nici în acest sens. Câţiva critici pun sub semnul îndoielii integritatea mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din punct de vedere moral. De fapt, imaginaţia exuberantă a lui Bosch se hrăneşte din folclorul flamand şi din lumea fantastică a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare şi groteşti. Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale moralizatoare amestecă mereu profanul cu sacrul, obişnuitul cu supranaturalul, în consens cu regulile greu de descifrat ale poeziei, care este o prezenţă puternică în arta sa.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hieronymus_Bosch

Micul jejun al campionilor.

Am fiert un OU. in Cola.
E ok. It’s in rule.

geniu.

nu pot sa nu ma minunez. nu stiam tabloul asta (parte a unei stereoscopii).
umil, imi voi permite (voi incerca)* candva sa fac (sa adaptez intr-o)* poza la fel, cu un titlu pe masura.
Je m’incline, Avida Dollars…!!!

* later edits.

Dali din Pictura Galei din Spate, Eternalizate de Sase Cornee Virtuale Reflectate Provizoriu in Sase Oglini Reale. 1972-73.

Societatea recomanda. Nu, impune!

Explorr za Bio-Bak!

societatea in deplasare

Dreams are my reality - nothing is real, strawberry fields forever (Fuji Color C200 / Zenit 3M)

De la stanga la dreapa - Maestrul Bartholomeu Furtuna, insotit de seneshalul P.O.P. Intre ei, una din adeptele virgine ale Societatii. In spatele ochiului de sticla, subsemnatul, Mr.Omar. (Fuji Color C200 / Zenit 3M)

Hommage a Kandinsky - creatie colectiva a membrilor Societatii (Nikon D700 - Nikkor 24-70)