Feeds:
Posts
Comments

Atat!

Doi. Sau roti

Capitolul al doilea

Aici allegro:

Pisat pe jos, putoare de cacat, umezeala, pe holurile de trecere ajunsese sa se infiltreze apa. Picura din tavan. Morti, raniti serviti la tava cu salata de cruditati si rosii proaspete.

– Poate doriti sa serviti si dumneavoastra niste berica, stiti, drumul e lung, imi spuse stergand gura sticlei cu mana imbibata in vaselina, ulei sau mai stiu eu ce. Varsase si un strop in cinstea eroilor cazuti la Grivita, Marasesti, Marasti, Oituz si chiar Titu si Ciocanesti, asa e obiceiul, datina prin locurile sale natale.

Am refuzat, desi ma trezisem la primele ore ale diminetii si reusisem sa termin de citit toate etichetele ce ramasesera restante din ziua precedenta.

Niste domni mai prezentabili, chiar, turnau pe gat direct din damigeana fara sa le pese ca totul se inrosea in jur,  toate paginile incepusera sa se ofileasca a toamna, sa se scurga cauciucul din peretii invechiti si imbibati de atata rosu. Pana sa imi dau seama de tragedia ce avea sa se produca chiar in subsolul trenului ce ne ducea pe toti la aceeasi destinatie, domnii, cei cu papion si ornamente cu damigene la gat, apucasera sa transporte deja trei saci de rate mute si doi de gainuse.

Chiar daca raul se produsese, damigenele inroseau, peretii se scurgeau, sacii gemeau de atatea oratanii despanate, totusi, ruta ramase neschimbata iar marcile de pe spatle plicurilor noastre nu isi luara zborul, stateau lipite ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum toata aceasta metamorfoza ar fi fost in van, ca si cum toti paienjenii adunati de prin colturile dormitoarelor, ar fi batut drumul pana la Mecca degeaba.

Schita.

Intermezzo:

La pianul din compartimentul al treilea se canta un ochi.

Doua ochiuri prajite cu unt.

Ecoul din ceafa soacrei!

Pauza de masa, binevenita in casa noastra. Cutitul ne urmarea prin jurul

mesei aranjate in toaleta vagonului 7.

Pauza.

Capitolul al doilea

Imaginati-va asa: doua ferestre, usor turmentate, se certau la masa tacerii, sub poarta sarutului, cu vocile limpezi de atata ploaie, cu toate ca de sub rotile trenului nu se intrevedea nimic, poate doar cateva sunete abstracte aruncate intr-o farfurie adanca.

Fara acustica.

Se certau care sa merga prima la ospiciu pentru a-si anunta stapanul ca cineva furase soneria iar instalatorul nu mai contenea cu aranjatul bibelourilor.

In coada de peste. Mileu. Rapirea din Serai. Coloana fara de sfarsit!

Note:

– Maine trbuie sa te trezesti de la prima ora pentru a hrani sticlele de lapte lasate la gura sobei!

– La orele pranzului sa nu uiti usa deschisa. Incuie hornul. Este sezonul cosarilor, ataca doar in grup si doar in statiile resedinta de judet.

– Opt scaune.

– 10, nota cu care voi reusi!

– A dicta, dictare!

O scena.

Intravilan. Calatorii isi fac aparitia pe rand, intotdeauna de la stanga spre dreapta. Incapera sa fie mica, fara prea mult spatiu, in spate o biblioteca plina cu lucrari de licenta, pe raftul al doilea o poza de la nunta bunicilor. Trei tigari in scrumiera, fumate pe jumatate si stinse fortat.

Compartimentul trebuie sa fie plin. Trei rate parjolite sa sada pe pian. Un musuroi de furnici in colt.

Doua scene facute in public.

Sa nu se mai repete!

Cacao.

Capitolul al doilea.

Sau ganduri.

Scaune cu picioarele puse in ghips.

Schimbarea la fata de masa.

Sa accelereze acceleratul.

Drumul spre casa sa fie presarat de valuri si aerosol. Pana nu demult mi se incretisera sinele de tren iar automobilele isi refuzau autopropulsia.

Pesemne,

Deznodamant:

Morti.

A.

Dublarea personalitatii.

Alegoria moarte-nunta

Cerc.
 

Sfarsit

Unu

ba, vezi ca ai genele albe si crucea rosie!
Cuiele nu mai curg, au obosit sa poarte povara parului mult prea lung, de acum liftul sta.
Liftierul isi poarta eterna coada de matura sub scaun, cu toate ca toti pasagerii isi cer drepturile. Iesi afara!
N-am iesit, ba din contra, am preferat sa stau, sa intru pe geam, sa intru cu timbrele la subsiori, sa intru cu etichetele la vedere.
Nu este suficient, vreau mai mult!
Toata lumea stie, toti cunosc povestea prostului Ilie si cu toate astea indraznesti sa apari la usa mea imbracat doar in sandale si umbrela.
Nu vreau, mai bine iti dau cu niste apa in ochi.
Cand m-am trezit, tigara deja se fumase si isi bea cafeaua, dar cu grija si cu teama in acelsi timp.
Se intampla sa fie pe malul apei mari, era intr-o dimineata de duminica, isi fuma tigara de dupa foarte linistita si fara a se gandi la ce a lasat in urma.
Gol.
Plin.
Bea-mi-as cuiele
Cu tequila
Rupea-mi-as genunchele
Cu rotula
Rupea-mi-as pistruiele
Cu pensula.
Conopida
Furculita
Si un ghiveci de legume!

Salut revenirea, pregatesc materiale.
Chapeau bas, soulever les moustaches,
Ohh, la vache!

Episodic:

Undeva sus pe o faleza, pe marginea unui ocean, oras turistic, cu munte si mare, foarte frumos. Eu impreuna cu alti cativa, am inpresia ca si cu o colega de serviciu, construim sau amenajam o miniatura – bucata dintre faleza pp zisa, partea pietonala si oceanul de mai jos, adica in apa fiind, in costume de baie, adaugam nisip, ca sa construim o mica plaja, mai adaugam si ceva vegetatie marina, imbinam cu niste ciment, avand grija sa dam o oarecare panta, partea dintre caderea falezei si ocean. Initial nu-mi iese tocmai bine, dar apoi intervin in cimentul inca ud si maleabil si desavarsesc opera, sunt multumit. Apare si taica-miu in slipi, sare de pe faleza in apa marii, foarte curata si albastra, inoata, se uita la ce am construit. Inotam cu totii. Eu intreb cu cine e combinata colega asta de serviciu, pt ca stiam ca e combinata cu cineva, dar nu imi aminteam cu cine. Mi se dau doua varainte, cea mai plauzibila nu e prin preajma, apare altul care spune ca n-are nicio treaba si glumeste mult. Statiunea arata bine, e un golf cu munte si mare, cu aere de port, de Cannes, dar mai micut si mai cochet si fara basini.

Cadrul se schimba si sunt pe marginea unei caldari imense, un gen de strand natural, apa intr-un crater, o scara care coboara mult pana in apa, niste cucoane coboara acolo, e un gen de statiune ceva.

Cadrul se schimba si sunt pe o strada in panta, micuta, ingusta si pitoreasca, parca intr-un Quarter Latin sau in Veliko Tarnovo. Lumina de rasarit sau asfintit. La parterul unor cladiri in renovare, cu schele pe fatada, ies dintr-un shop de developat filme cu prietenul Pop, care tocmai isi developase multe filme de 120.  Se pare ca eu ii recomadasem shopul. Scoate filmele din plic si se uita entuziasmat la ele, ii spun sa incerce sa priveasca prin ele, catre soare. Iesisera foarte bine, negative colorate, clare, eram foarte entuziasmati amandoi. In entuziasmul lui, Pop scapa filmele pe jos, toate, la baza schelei, pe ciment si prin praf, dar le aduna neglijent, in timp ce eu ii spun ca o sa le zgare si ca o sa iasa prost la scanat. Pe partea cealalta a strazii in panta, un parc foarte frumos si verde.

Cadrul se schimba. E iarna. Stau undeva la munte, pe o culme, pe un motz de deal si ma uit in jos, intr-o prapastie. Pot vedea dealul celalat, cu zapada si padure, niste brazi cam anemici si cam maronii sau uscati, unde niste soldati fac exercitii de tragere. DE langa mine pleaca vreo 5 soldati imbracati in albastru, totul albastru, inclusiv chipiul. Imi dau o pusca destul de grosolana, cu patul si teava invelite intr-un material crosetat sau o pasla colorata ceva. Inteleg sau mi se spune ca e o pusca de tragere cu trasoare de semnalizare. Eu ochesc peste prapastie, pe dealul celalalt, ma uit printr-o luneta si trag intr-un copac sau in zapada,  pe langa soldatii care faceau exercitii. Ma intorc, ochesc si trag iar intr-o rulota alba, foarte aproape de mine, pe dealul meu. Ma uit prin luneta si vad cum proiectilul descrie o traiectorie descendenta, nu avea putere. Trag deci mai sus, proiectilul coboara prin aer si ocheste rulota, intrand prin tabla sau lemnul ei. Rulota se umple cu fum imediat pt ca am tras cu un trasor de semnalizare. Din rulota ies 5-6 soldati imbracati in albastru, intreband cine a tras. Eu las pusca sprijinita de ceea ce pare a fi tocaria veche din lemn a unei usi, prin care se putea vedea dealul celalalt. Ma panichez si zic ca nu eu, baiguiesc o explicatie nesigura. Nu sunt mustrat, scap. Fumul din rulota afectata se disperseaza, soldatii intra la loc in ea, vin si eu dupa ei si vad ca in rulota nu erau decat vreo 2 paturi duble si ma gandesc cum dracu au incaput astia toti aici in 2×3 m. Ies. Usa rulotei se inchide. Totusi vad cumva cum se deschide ceva ca un chepeng sau capac de canal si ca dedesubtul rulotei se aprind niste lumini, ca si cand jos ar mai fi fost o camera. Observ ca erau mai multe astfel de rulote pe aici, albe toate, cam ponosite si vechi.

FIN.

Episodic:
Zona este Cheiul Dambovitei, Termocentrale Grozavesti zona veche, cu halele de la strada, si totodata si zona serelor din Gradina Botanica. Cumva acolo se pregateste daramarea lor (serele si halele sunt una langa alta cumva, desi in realitate le despart cativa Km in linie dreapta). Daramarea se face prin implozie, eu explic asta cuiva. IN dreptul lor, pentru a proteja niste blocuri care sunt foarte aproape, s-au ridicat 2 ziduri de caramida, cam fragile, sprjinite cu niste mormane de ipsos alb intarit. Eu explic cuiva ca in locul lor se va construi o anexa, un gen de expozitie, cu serpi, paienjeni, insecte etc. Cautam totodata un loc inalt deunde sa pot vedea implozia care va darama cladirile, si ma gandesc automat la un turn de apa sau cos de termocentrala.
Cadru se schimba si maica-mea imi explica ca alaturi sunt cele mai vechi blocuri comuniste din Rusia. Intorc capul si vad niste blocuri crem, murdare, destul de inalte, dar din care nu a mai ramas decat coaja, fatadele, fara geamuri si ferestre. Sunt asa de inalte si unul langa altul, organizate ca intr-un zid, incat, prin feresterle lipsa ale unui bloc vad trecand cumva de la stanga inspre dreapta, prin interior, un elicopter rosu.
Cadru se schimba si sunt la podul Cotroceni, peste Dambovita, capatul dinspre ANEFS. Ma uit cum un cor de soldati rusi canta muzica patriotico-revolutionara, destul de dezlanat, trecatorilor curiosi de pe strada sau de la o gura de metrou (care nu exista acolo, in realitate). Termina de cantat aiurea si arunca toti cu sepcile in aer.
Cadrul se schimba si sunt in camera mea, in apartamentul alor mei, unde dorm pe canapea. Din dulapul de la capul patului aud un zgomot mic, un fashait discret. Deschid usile de furnir doar putin si ma uit inauntru, gandindu-ma panicat sa nu care cumva sa fie vreun gandac, vreo radashca incercand sa-si faca cuib. Acolo vad un sertar plin cu haine impaturite, vechi, siun maner de punga de plastic alba. Realizez ca peste punga atarna o curea, si prin atingerea cataramei de punga se produce acel fashait, deci caut sa ma linistesc. Cand in sfarsit credeam ca am descoperit explicatia, observ la marginea sertarului cu haine, o insecta ciudata care incearca sa-si faca loc printre ele, afundandu-se mai tare. Insecta are corp segmentat ca de furnica, dar mult mai mare, picioare lungi si subtiri, e forate neagra, chitinoasa, fiecare segment e negru si luceste intens.(Vezi desen 1). Ciudat este ca insecta are doi ochi mari, frumosi si blanzi si umezi, ochii lui K.

Cumva inteleg ca ea statea acolo cautand mancare, sau sa-si faca cuib, sau sa-si protejeze puii. Deschid usile larg si stiu ca trebuie sa omor insecta, ca o furnica mare. Iau un spray de gandaci si stropesc in sertar. Insecta iese si cade ametita pe parchet. Eu o urmaresc si o tot stropesc cu spray. E ametita, se clatina, zaboveste confuza, insa nu moare, merge in continuare. Iau alt spray (pana acum am dat cu unul ce pulveriza lichid, intr-un tub maro) acum iau unul albastru, care pulveriza o spuma alba. Dau de aproape, direct pe insecta, care sta sub spuma insa se misca in continuare, sau merge asa, cu spuma otravitoare pe ea, insa tot nu moare. Foarte dubios, cu mine in camera mai sunt 2 persoane, doua femei. Una e K, cealalta nu imi dau seama exact cine e, dar imi zice sa nu omor insecta, sa o las in pace. O las, las sparyul din mana. Moment in care K ia un ziar si loveste insecta peste cap. Eu ii zic “ce faci, nu auzi ca nu trebuie sa o omoram? X a zis ca trebuie sa o lasam in pace si tu ii dai una cu ziarul?!” Insecta e mototolita, ravasita, pleaca mai incolo, inspre geam, spre fereastra, pe parchet, uitandu-se din cand in cand inapo, cu ochii mari, tristi, frumosi si umezi, inspirand mila si afectiune. Eu o chem pe nume… (nu mi-l pot aminti). Insecta se uita ca peste umar, si neincrezatoare, totusi vine inapoi (desi am tot sprayat-o si lovit-o cu ziarul). Eu + inca cele doua femei stam turceste pe covorul albastru, pe parchet. Insecta se uita la noi, de jos in sus, cu ochii aia. Nu poate sa vorbeasca sau nu intelege, asa ca eu ii explic prin semne ceva de genul “femeile astea doua – arat inspre ele, stanga personaj indefinit, dreapta K – le iubesc pe amandoua, imi sunt dragi – duc mana la inima – ce sa fac? – ridic din umeri, agit mainile contrariat “ Intreb asta catre insecta, care imi raspunde cumva, telepatic, nu in cuvinte, uitandu-se cu ochii aia la noi – “Atunci da-le sufletul/inima amandorura, imparte-l” moment in care de sub capul cu ochii mari ii apar doua maini inmanusate, mici, ca de mickey mouse (vezi desen 2), cu care arata, cu fiecare inspre cate una din cele doua femei care erau cu mine in camera. Una era K, si cealalta, cea indefinita, fara chip, care se dovedeste intr-un final, am impresia, a fi tot K.
FIN.